De la frica de intuneric la pasiunea pentru filmele horror 😎
Cum am început să iubesc filmele horror
Dacă mă întreba cineva în copilărie care este cel mai mare coșmar al meu, răspunsul era simplu: întunericul.
Nu mi-era frică doar de întuneric în sine, ci de tot ce îmi imaginam că s-ar putea ascunde în el. Orice zgomot din casă, orice umbră sau colț întunecat îmi punea imaginația la treabă.
Sora mea mai mare, cum fac mulți frați și surori, profita uneori de asta și încerca să mă sperie. Dar, în același timp, ea a fost și cea care m-a ajutat să-mi înving frica. Îmi spunea mereu:
"Nu este nimic acolo. Monștrii nu există. Tot ce vezi în filme sunt povești inventate și actori care joacă un rol."
Prin anii 2000 locuiam într-un bloc, iar chiar lângă scara noastră cei de la Digi își deschiseseră un sediu. Nu mai știu exact în ce an s-a întâmplat, însă îmi amintesc că noi și vecinii din bloc am avut, ani la rând, acces gratuit la HBO.
Într-o seară am prins curaj și am văzut primul meu film horror. Era The Blair Witch Project (Proiectul Blair Witch). Îmi amintesc doar că urmăream un grup de tineri care intrau într-o pădure și se filmau unul pe altul. Pentru un copil, totul părea incredibil de real. Aveam impresia că mă uit la imagini adevărate, nu la un film.
Mi-a fost tare frică. Dar aveam un obicei care acum mă amuză. Îmi puneam un pled sau un cearșaf pe mine, până la brâu, și dintr-odată aveam impresia că sunt protejată. Nu știu de ce, dar în mintea mea de copil era suficient ca să mă simt în siguranță. 😂
Dar când s-a terminat filmul, am realizat ceva ce nu voi uita niciodată: eram bine. Nimic din ce văzusem nu devenise real. Era doar o poveste, un scenariu, niște actori și o cameră de filmat.
În seara aceea am înțeles ce încercase sora mea să-mi spună de atâtea ori. Frica pe care o simțeam era creată de imaginația mea și de felul în care filmul era construit.
De atunci am început să văd horror-ul cu alți ochi. Nu mă mai uitam doar pentru sperieturi, ci pentru atmosferă, pentru suspans și pentru modul în care o poveste bine spusă poate să-ți joace feste cu mintea.
Anii au trecut, iar frica de întuneric s-a transformat într-o adevărată pasiune pentru filmele horror, thrillerele psihologice și poveștile cu final neașteptat.
Astăzi încă îmi amintesc primul film care m-a făcut să privesc altfel acest gen: The Blair Witch Project. A fost începutul unei pasiuni care m-a făcut să descopăr sute de filme și seriale și care, în cele din urmă, m-a inspirat să creez pagina Filme - în general și blogul Heytoxxy.
Aici vreau să împărtășesc recomandările mele, să descopăr filme noi alături de voi și să demonstrez că un film bun nu este doar despre sperieturi, ci despre emoțiile și poveștile care rămân cu tine mult timp după ce se termină.
Comentarii
Trimiteți un comentariu